,,Citește! Citind mereu, creierul tău va deveni un laborator de idei și imagini, din care vei întocmi înțelesul și filosofia vieții.”(Mihai Eminescu). Influența unei cărți asupra noastră admite putința de a ne preface sufletul. Fiecare om are o carte apropiată sufletului. Această carte propune tot ceea ce este perceput ca frumos, ceea ce ne încântă simțul estetic. O operă literară care nu te face să gândești nu e nimic. Marile creații literare sunt acelea în care eroii au pătruns adânc în realitate, în care cititorul devine eul. Elevii claselor a 6-a, în cadrul Atelierelor de lectură, la disciplina Limba și literatura română au descoperit opere apropiate sufletului: ,,Amintiri din copilărie” de I. Creangă, ,,Fram, ursul polar” de Cezar Petrescu,
...
Detalii... »
|
În decursul lunii octombrie în Gimnaziul Ustia s-a desfășurat ,,Lunarul bibliotecii școlare” cu scopul de a promova importanța lecturii și a dragostei de literatură artistică.
Am petrecut un șir de activități:
,,Ce frumoasă și ce clară, lumea-i ce ne înconjoară”
,,Dăinure prin lectură “
,,Copilărie - dealogul generațiilor”
Vineri, 25.10.2019 s-a încheiat lunarul cu tema: ,,E timpul cărților deschise” unde au participat elevii claselor I-V-a prezentând cântece, poezii, glume, proverbe încrucișate, zicători, înscenări, creații literare proprii. Elevii participând la activitățile bibliotecii vor descoperi că lectura nu e obligațiune școlară ci dimpotrivă este o necesitate de a se plimba imaginar prin miraculoasa lume a poveștilor.
Copiii devin plini de plăcere și cu o imaginație bogată
...
Detalii... »
|
„Dacă ne referim la funcţiunile culturilor şi ale civilizaţiilor trebuie să constatăm că principala nevoie fundamentală la care răspunde cultura este identitatea individuală şi de grup. Suntem cine suntem prin limba pe care o vorbim, moştenirea istorică, valorile, tradiţiile şi obiceiurile pe care le împărtăşim, prin creaţia literară, artistică şi filosofică în care ne-am format.” M. Maliţa. Într-o societate multiculturală diversitatea conferă frumuseţe vieţii cotidiene prin atitudine deschisă faţă de diversitatea exprimării culturale, iar identitatea naţională este păstrată datorită conştientizării moştenirii culturale, locale, naţionale, prin stăpânirea cunoştinţelor de bază referitoare la produsele culturale importante ale naţiunii. Parlamentul European şi Consiliul UE au adoptat o
...
Detalii... »
|
„O bunică este un pic dintr-un părinte, un pic dintr-un profesor și un pic din cel mai bun prieten”. Sunt zile din an când bunicii sunt cei mai importanți. Nepoții le fac urări și daruri mulțumindu-le în acest fel pentru dragostea lor necondiționată și pentru răbdarea nemărginită. Astăzi la creșa-grădiniță nr.1 „Floricica”, copiii grupei pregătitoare au creat o adevărată sărbătoare cu genericul „Bunicuțo, dragă-mi ești”, pentru cele mai scumpe, drăguțe și adorabile bunicuțe. Nepoțeii le-au onorat pe toate bunicuțele cântându-le cântece, recitând poezii, declarând urări. Frumoasa sărbătoare s-a finisat cu înmânarea de felicitări bunicuțelor făcute chiar de ei manual, pe care au lăsat amprenta inocenței și a dragostei pe care ei o poartă pentru aceste femei din viața lorși desigur buchete de flori semn al recunoștinței. Să ne trăiți dr
...
Detalii... »
|
La data de 22. 10. 2019 în incinta gimnaziului "Anatol Codru" Molovata Nouă s- a desfăşurat seminarul teoretico- practic raional la geografie cu subiectul: Instrumentele evaluării competenţelor specifice la orele de geografie versus finalităţi. Lecţia publică a fost prezentată de Verlan Diana, profesoară de geografie. La ora cu subiectul: "Poziţia fizico- geografică a Africii", elevii împreună cu oaspeţii au făcut o călătorie cu vaporul în jurul continetului Africa, determinând toate caracteristicele geografice ale continentului Africa. A fost o oră captivantă, unde s-au respectat etapele lecţiei, profesoara a utilizat diverse materiale didactice interesante adaptate la monitor. Elevii clasei a VI-a au fost motivaţi la maximum lucrând în perechi şi în grup. Au realizat cu succes toate sarcinile didactice propuse de profes
...
Detalii... »
|
Un principiu praxiologic precizează că un lucru bine făcut este mai întâi un lucru bine gândit, anticipat. În aceeaşi direcţie, T. Kotarbinski susţine că, înainte de a merge pe un drum, trebuie să-l vezi. Astfel, la data de 29 octombrie 2019, în incinta gimnaziului Pîrîta, Direcția învățământ general Dubăsari a organizat primul seminar teoretic cu tinerii specialiști din instituțiile de învățământ „Proiectarea, organizarea și desfășurarea demersului educațional conform prevederilor Curriculumului școlar”. Tinerii specialiști, prezenți la seminarul dat, au lucrta asupra proiectarii didactice sau designului instrucţional care reprezintă un demers complex şi sistematic, de fixare mentală a paşilor, de anticipare a desfăşurării activităţii instructiv-educative. Au conștientizat că la nivel macro, proiectarea pedagogic
...
Detalii... »
|
În perioada 20 -26 octombrie la L.T.„ M.Eminescu” este marcată Săptămâna Internațională de prevenire a intoxicațiilor cu plumb. În cadrul lecțiilor managementului clasei și chimie elevii claselor gimnaziale și liceale au fost informați cu riscurile intoxicațiilor cu plumb care poate fi present în produsele alimentare, cosmetice, decorative și recreative, dar și cu modalitățile de prevenire a acestora. Pe parcursul companiei elevii au fost informați și cu riscurile expunerii la plumb din vopsele și efectele asupra sănătății. Expunerea la plumb afectează sistemul nervos central, creierul, sistemul de reproducere, rinichii, sistemul cardiovascular, sângele și sistemul imun. Elevii au conștiintizat pericolul expunerii la plumb și au prezentat desene ce reflectă interesul sporit pentru o viață sănătoasă.
Elena POSTU
...
Detalii... »
| |