Bine aţi venit, Vizitator
Acasă » 2016 » Aprilie » 14 » Turneul de Volei între veteranii sportului
12:55
Turneul de Volei între veteranii sportului

La data de 9 aprilie curent la inițiativa Preşedintelui raionului Dubăsari de comun acord cu Şcoala sportivă raională, Direcţia cultură şi turism şi Direcţia învăţămînt s-a dat start la cea dea II-a ediţie a Turneului de volei între veteranii sportului avînd vîrsta de 45 ani şi mai mari. La competiţii care s-au desfăşurat în sala Şcolii Sportive Raionale din satul Pârâta au participat 6 echipe de veterani din localităţile raionulu Dubăsari: Pîrîta, Coşniţa, Doroţcaia, Molovata Nouă, Cocieri şi Ţîbulăuca. Primele pe terenul de volei au eşit echipele Doroşcaia şi Coşniţa. Veteranii din Doroţcaia au jucat mai bine, cu tuşe puternice peste plasă. Scor final – 2:0. A urmat meciul între echipele Pîrîta şi Molovata Nouă. În prima repriză voleibaliştii din Pârâta reuşesc să obţină victoria cu 25:21. Repriza a doua a fost foarte încordată, scorul se menţine egal 20:20, 23:23, 24:24! Echipa din Molovata Nouă în frunte cu capitanul Ştefan Driga, totuţi reuşeşte să schimbe situaţia de lucruri, rupând victoria cu 26:24. În repriza a III-a capitanul veteranilor din Pârâta Vasile Nagalisov atenţionează colegilor săi la unele greşeli, mobilizândui să fie mai atenţi în apărare. Urmează câteva tuşe puternice pe deasupra plasei şi arbitrii fixează victoria echipei din Pârâta – 16:14 şi scorul final de 2:1 în favoarea veteranilor din Pârâta. Urmează meciurile Cocieri – Coşniţa 2:0, Ţibulăuca – Molovata Nouă 2:0, Doroţcaia – Cocieri 0:2, Pârâta – Ţibulăuca 0:2 şi Doroţcaia – Pârâta 2:0. În finală au trecut echipele Cocieri şi Ţîbulăuca. În prima repriză scorul se menţine egal  8:8, 9:9, 11:11, 12:12, 13:13, după ce veteranii din Cocieri cu câteva tuşe puternice majorează scorul în favoarea lor 20:15, 24:20, 25:22! În repriza a doua voleibaliştii din Ţîbulăuca reuşesc o răsturnare de scor – 25:16. Totul s-a decis în repriza a treia. Veteranii de la Cocieri înving adversarii cu 15:6 şi scorul final devine de 2:1 în favoarea echipei unite din Cocieri. A urmat ceremonia premierii. Echipa de veterani din Cocieri a fost decorată cu Diploma de gradul I cu o minge de volei şi o Cupă frumoasă. Echipele din Ţîbulăuca şi Doroţcaia au fost decorate cu Diplome de gradul respectiv şi cu câte o minge de volei, iar Molovata Nouă, Pîrîta, Coşniţa au primit diplome pentru participarea activă la turneu. De asemeni cu Diplome de onoare au fost decoraţi cei mai buni jucători: Vasile Nagalisov (Pârâta), Victor Saviţchii (Ţîbulăuca), cel mai bun atacant, Valeriu rusnac, cel mai bun dirijor de pase, Andrei Nicolaev (Doroţcaia) şi Ştefan Cuşnir (Cocieri), cel mai vârstnic voleibalist (68 ani).
 Mihai Driga, capitanul echipei Cocieri: «Suntem foarte bucuroşi că am cucerit trofeul principal al turneului. În echipa noastră joacă profesori, agenţi economici, pensionari de vârsta 62- 68 ani, care de 3 ori în săptămână ne adunăm în sala sportivă din Dubăsari şi jucăm volei din plăcere ».
 

Mihai Iaviţa, 
specialist principal în domeniul tineret şi sport
Vizualizări: 419 | Adăugat de: Ezop | Rating: 0.0/0
Total comentarii : 0
Prenume *:
Email *:
Cod *: