E absolut indiscutabil că a fi profesor înseamnă și a fi permanent conectat la iureșul schimbărilor, a bunelor practici, care vizează asigurarea progresului în procesul instructiv-educativ. În acest context, în gimnaziul Ustia, Dubăsari, pe 15 martie a fost organizat un training cu genericul ”Soluții educaționale moderne” la care au participat 19 profesori. Moderatorul acestei activități a fost Andrei Zapșa, lector universitar, doctorand, formator național. Într-un mod surprinzător, captivant a fost abordat subiectul „Tehnici de Control a Grupurilor Formale”. Prin intermediul muzicii participanții la training au discutat despre stilul individual al profesorului, despre relația elev – profesor, profesor – elev, profesor – societate. Al doilea subiect, „Instrumente și Platforme Digitale pentru Învățare Eficientă”, de asemenea a fost prezentat într-o manieră neordinară, provocându-i pe toți cei prezenți la o nouă ”discuție” cu tehnologiile informaționale moderne, la implementarea în procesul de predare-învățare a strategiilor didactice moderne. Concomitent, în cadrul acestui training profesorii au venit cu argumente, cu exemple din propria activitate didactică.
Aducem mulțumiri doamnei Zinaida Popa pentru faptul că a organizat acest training în cadrul săptămânii metodice oferindu-ne posibilitate de al cunoaște pe d-nul Andrei Zapșa, care ne-a încântat cu vastele-i cunoștințe și ne-a încurajat în activitatea pedagogică reincitând azartul de a implica diferite tehnici și platforme educaționale. Aducem grandioase mulțumiri din numele colectivului Gimnaziul Ustia moderatorului acestui training Andrei Zapșa.
Alisa BARBAROŞ, director adjunct responsabil de procesul educativ
din Gimnaziul Ustia
|