Bine aţi venit, Vizitator
Acasă » 2014 » Decembrie » 2 » Tezele semestriale - aşteptări şi temeri
12:26
Tezele semestriale - aşteptări şi temeri

    În decadele a II-a a lunii decembrie 2014 şi a lunii mai 2015, liceenii din raionul Dubăsari, dealtfel şi toţi liceenii din întreaga republică, conform Planului - Cadru, au de susţinut teste de evaluare a cunoştinţelor pentru primul semestru şi respectiv, semestrul doi al anului  de studii. Ministerul Educaţiei din Republica Moldova stabileşte lista disciplinelor la tezele semestriale, iar marea responsabilitate de a întocmi testul propriu-zis le revine profesorilor la disciplinele corespunzătoare. Tezele semestriale sunt un exerciţiu pentru reevaluarea cunoştinţelor obţinute semestrial. Unii profesori confundă conţinuturile testelor la tezele semestriale cu testele de bacalaureat. Tezele semestriale nu trebuie să amintească de simularea examenelor de BAC, sau chiar de examenele de BAC.  Rezultatele tezelor sunt rezultatele  cunoştinţelor obţinute în semestru şi nu pentru perioada de 3 ani de liceu,  deoarece la susţinerea tezelor se oferă două ore academice, iar la susţinerea testelor de Bacalaureat  trei ore astronomice. Examenele de absolvire  însumează cunoştinţele elevilor  din cei trei ani de liceu: clasa a X-a, a XI-a şi a XII-a, care e  suficient timp ca elevii să reuşească  să obţină o notă de promovare, dar dacă ar renunţa la distracţii şi multe alte activităţi inutile şi ar depune efort maximal, atunci notele vor fi, în dependenţă de capacităţi,  bune şi  foarte bune.

    Testele pe care profesorii le realizează  şi le propun elevilor sunt, de cele mai multe ori,  în strânsă concordanţă cu cerinţele de la examenul de bacalaureat, în aşa caz, profesorii ar trebui să reducă din numărul itemilor ca elevii să reuşească să realizeze testul în cele două ore academice: cum poţi propune un test de BAC pentru a fi realizat în 90 de minute? Profesorul ar reuşi?!  Fiecare elev, conştient fiind, de rezultatele tezelor semestriale depune efort pe tot parcursul anilor de liceu, dar itemii propuşi, nu că nu sunt pe puterea elevilor, rezolvarea lor  nu se încadrează în limitele temporale de susţinere a unei teze.

   Tezele, după valoarea lor, au o grutate destul de mare, în comparaţie cu examenele, s-ar putea de zis că valoarea lor e aproape identică prin faptul cum se încheie media: nota la teză se adună cu nota la semestru şi se capătă nota semestrială la disciplina dată. Cred, că aceasta e o motivaţie destul de  convingătoare de a învăţa sistematic, a învăţa conştiincios. Atunci când învăţăm pentru viaţă şi nu pentru şcoală se urmăresc elevii prin camerele de luat vederi, probabil, în acest caz, se învaţă pentru şcoală. Elevii trebuie să conştientizeze că, odată ce au fost înmatriculaţi, din propria voinţă, neîndemnaţi de nimeni, în licee sunt obligaţi să înveţe, să capete cunoştinţe trainice pentru întreaga viaţă şi să excludă concurenţa notelor mari în goana după note şi nu după cunoştinţe.

   Lista disciplinelor la  tezele semestriale se modifică de la an la an, dar elevii liceeni trebuie să susţină o teză şi nu o pretestare. Simularea  examenului, adică  pretestarea, se va desfăşura în luna martie sau aprilie,  menirea cărora e să arate, iniţial,  nivelul de pregătire al candidaţilor pentru examenele de bacalaureat. 

  Vă prezint lista  disciplinelor  curriculare întocmite de către Ministerul Educaţiei  pentru susţinerea tezelor  semestriale în  anul şcolar 2014 – 2015.

I. Lista tezelor semestriale din sesiunea de iarnă

Profilul real:

  • Limba de instruire, Română:
  • clasa a X-a – Biologia, Chimia, Matematica;
  • clasa a XI – Matematica, Limba străină, Informatica;
  •  clasa a XII-a – Limba de instruire, Limba străină, Matematica.
  • Limba de instrure, Rusă:
  • clasa a X-a – Biologia, Chimia, Matematica, Limba şi literatura română;
  • clasa a XI-a – Matematica, Limba străină, Informatica, Limba şi literatura română;
  • clasa a XII-a - Limba de instruire, Limba străină, Matematica, Limba şi literatura română.

Profilul umanist:

  • Limba de instruire, Romînă:
  • clasa a X-a - Limba străină, Chimia, Istoria românilor şi universală;
  • clasa a XI-a - Literatura universală, Istoria românilor şi universală, Biologia;
  • clasa a XII-a - Limba de instruire, Limba străină, Istoria românilor şi universală;
  • Limba de instrure, Rusă:
  • clasa a X-a - Limba străină, Chimia, Istoria românilor şi universală, Limba şi literatura română;
  • clasa a XI-a - Literatura universală, Istoria românilor şi universală, Biologia, Limba şi literatura română;
  • clasa a XII-a - Limba de instruire, Limba străină, Istoria românilor şi universală, Limba şi literatura română;

II. Lista tezelor semestriale din sesiunea de vară

Profilul real:

  • Limba de instruire, Română:
  • clasa a X-a – Limba de instrure, Matematica, Fizica;
  • clasa a XI – Geografia, Matematica, Istoria românilor şi universală;
  • Limba de instrure, Rusă:
  • clasa a X-a – Limba de instrure, Matematica, Fizica;
  • clasa a XI – Geografia, Matematica, Istoria românilor şi universală;

Profilul umanist:

  • Limba de instruire, Română:
  • clasa a X-a – Matematica, Limba de instruire, Istoria românilor şi universală;
  • clasa a XI – Informatica, Fizica, Geografia;
  • Limba de instrure, Rusă:
  • clasa a X-a – Matematica, Limba de instrure, Istoria românilor şi universală;
  • clasa a XI – Informatica, Fizica,Geografia, Matematica.

Managementul administrării tezelor semestriale:

-Tezele semestriale vor fi susţinute în scris.

-Se interzice programarea a două teze într-o zi, precum şi realitarea tezelor suplimentare.

-Desfăşurarea tezelor semestriale va fi proiectată pe durata lecţiilor 2-4 din schema orară.

-Pentru realizarea unei teze se rezervează 2 ore academice.

-Tezele se desfăşoară în ultimile două săptămâni ale semestrului, conform orarului stabilit de către instituţie.

-Subiectele lucrării verifică formarea competenţelor specifice la disciplina şcolară prin conţinuturile curriculare studiate în semestrul respectiv.

-Profesorul/comisia metodică stabileşte competenţele specifice care urmează a fi evaluate, elaborează obiectivele de evaluare derivate din subcompetenţele evaluate, alege tipul itemilor şi construieşte subiectele care vor fi incluse în teza semestrială la disciplina şcolară.

-Înstrumentele de evaluare (matricea de specificaţii, subiectele, baremele de corectere,  schema de convertire a punctelor în note) şi raportul final cu referire la rezultate sunt elaborate de către profesor/ comisia metodică şi aprobate de către directorul  instituţiei.

Notă:

-Direcţia raională învăţământ, tineret şi sport, din propria iniţiativă, poate elabora şi administra subiectele pentru teze în toate instituţiile din subordine, după un orar unic.

Tolstenco V., Inspector şcolar

Vizualizări: 618 | Adăugat de: Ezop | Rating: 0.0/0
Total comentarii : 0
Prenume *:
Email *:
Cod *: