17:47 Succesele şcolare capătă favoare | |
Întru realizarea Deciziei Consiliului Raional nr. 04 – 12 din 07. 05. 2009 „Cu privire la aprobarea Regulamentului privind instituirea şi acordarea bursei preşedintelui raionului” în perioada pe parcursul lunii decembrie a.c. preşedintele raionului Dubăsari împreună cu colaboratorii Direcţiei Învăţământ General, Dubăsari şi a Direcţiei Cultură şi Turism s-au deplasat în instituţiile de învăţământ preuniversitar din raion şi în şcolile de artă pentru a înmâna bursa elevilor eminenţi la diverse categorii. Bursa a fost alocată în baza rezultatelor obţinute în semestrul II al anului de studii 2018 – 2019. Consiliul raional Dubăsari a alocat, din bugetul raionului, 100600lei pentru achitarea burselor de încurajare celor mai activi elevi în diverse domenii; instituţiile de învăţământ preuniversitar – 68800 lei, şcolile de arte 26800 lei, şcolile de sport – 5000 lei. În acest context, au primit burse de gradul I - 42 de elevi şi de gradul II - 88 de elevi, în total 130 de elevi eminenţi din instituţiile de învăţământ general din raion care se instruiesc în treptele de şcolaritate gimnazială şi liceală, 67 de elevi din şcolile de artă şi 10 elevi de la Şcoala de sport raională. Sportivii au căpătat performanţe deosebite la diverse probe de sport cum ar fi: Caiac – canoie, Karate-shotokan, Kickboxing, Box tailandez. Elevii de la şcolile de arte au performanţe atât la interpretare instrumentistă, vocală, cât şi la cea coregrafică, arte plastice şi artă dramatică. Elevii din instituţiile preuniversitare s-au evidenţiat cu medii înalte la învăţătură, dar şi s-au remarcat în cadrul şcolar, participând la activităţi extracurriculare. Nu în ultimul rând s-a luat în calcul purtarea elevilor care a fost menţionată şi calificată „exemplară” a bursierilor. Violeta Nakai - Tolstenco, Şef Secţie politici educaţionale şi management economic Direcţia Învăţământ General Dubăsari | |
|
Total comentarii : 0 | |