Bine aţi venit, Vizitator
Acasă » 2018 » Octombrie » 26 » Ședința de lucru cu șefii și economiștii/contabilii organelor locale de specialitate în domeniul educației
10:01
Ședința de lucru cu șefii și economiștii/contabilii organelor locale de specialitate în domeniul educației

La data de 23 octombrie curent, Ministrul Educației, Culturii și Cercetării, Monica Babuc, a participat la o ședință de lucru cu șefii și economiștii/contabilii Organelor locale de specialitate în domeniul învățământului (OLSDI), care a avut loc în incinta Casei Guvernului. Principalul subiect abordat în cadrul întrunirii a ținut de modificarea și completarea Hotărârii Guvernului nr. 868 din 08.10.2014 privind finanţarea în bază de cost standard per elev a instituţiilor de învăţământ primar şi secundar general din subordinea autorităţilor publice locale de nivelul al doilea.
În cadrul ședinței, ministrul Monica Babuc a subliniat importanța cooperării dintre principalii actori în educație, solicitând reprezentanților OLSDI să participe activ la stabilirea priorităților pentru dezvoltarea învățământului general, să înainteze propuneri în vederea ajustării cadrului normativ în domeniu și să monitorizeze implementarea eficientă a principalelor măsuri întreprinse de minister în vederea redresării situației în domeniul educație. Totodată, oficialul a vorbit despre noile inițiative ale Guvernului, care prevăd elaborarea și aprobarea legii cu privire la sistemul unitar de salarizare în sectorul bugetar, și care va însemna majorarea salariilor personalului didactic și non didactic. Principalele modificări și completări ale Hotărârii Guvernului nr. 868 din 08.10.2014 privind finanţarea în bază de cost standard per elev a instituţiilor de învăţământ primar şi secundar general din subordinea autorităţilor publice locale de nivelul al doilea au fost prezentate de către specialiștii din cadrul Ministerului Educației, Culturii și Cercetării și a Ministerului Finanțelor. Totodată, au fost abordate și alte subiecte privind implementarea eficientă a politicilor salariale; principalele probleme de ordin tehnic în procesul de elaborare a bugetului unei instituții de învățământ și soluționarea acestora; crearea filialelor; introducerea corectă a datelor în SIME de către OLSDI etc. Ședința a culminat cu o sesiune de întrebări, răspunsuri și recomandări.

Larisa BRADUCEAN, 
Șef Direcție învățământ general

Vizualizări: 233 | Adăugat de: Directia_Invatamint | Rating: 0.0/0
Total comentarii : 0
Prenume *:
Email *:
Cod *: