Bine aţi venit, Vizitator
Acasă » 2022 » Aprilie » 26 » Săptămâna Lecturii și a Cărții pentru Copii
10:56
Săptămâna Lecturii și a Cărții pentru Copii

Un eveniment important al acestei săptămâni a fost activitatea „Parada personajelor din cărțile citite” care a încheiat Săptămâna Lecturii și a Cărții pentru Copii, desfășurată anual în Liceul Teoretic „Ion Creangă” Coșnița.

Scopul acestei activități a fost de a descoperi la elevi plăcerea de a lectura o carte, deoarece anume lectura are un caracter primordial în dezvoltarea intelectuală a copilului și anume prin prizma bibliotecii copilul se dezvoltă, iar fiecare carte citită îl formează ca personalitate.

La această minunată Paradă au participat elevii claselor a II-IV-a, împreună cu învățătoarele Ivanov Lilia, Purici Maria, Filipenco Eudochia, Iudin Svetlana, Ilievici Aurelia, Cotorobai Aliona, Chisiliov Olga, Rusu Lilia și Maraliuc Olga. Copiii, cu cea mai mare bucurie, au dat răspuns la ghicitorile propuse de către prezentatoare, numind povestea sau autorul la care se refereau ghicitorile și au recunoscut fragmentele de basmele propuse.

Dar cel mai frumos eveniment a fost atunci când elevii au ieșit deghizați în personajele preferate, dând dovadă că cunosc nu doar numele personajului, dar s-au simțit și în calitate de cea mai bună zână, cel mai puternic împărat, cea mai generoasă bunică sau cea mai mică și gingășă ființă precum Degețica.

Elementul surpriză au fost copiii din grupul muzical „Boom Kids”, conducător Iliin Nicoleta, care au cântat și dansat, ducându-ne pe toți în lumea copilăriei.

Toți participanții au primit diplome și au fost îndrumați să citească cât mai mult și să vină cât mai des la bibliotecă.

Svetlana ISAICUL, Şef Centru Metodic, Direcţia Învăţământ General

Vizualizări: 248 | Adăugat de: Directia_Invatamint | Rating: 0.0/0
Total comentarii : 0
Prenume *:
Email *:
Cod *: