Bine aţi venit, Vizitator
Acasă » 2017 » Octombrie » 5 » Mesaj de felicitare cu ocazia Zilei Lucrătorilor din Învăţământ
09:25
Mesaj de felicitare cu ocazia Zilei Lucrătorilor din Învăţământ

Stimaţi colegi, 
Tradiţional, marcăm la fiece început de brumărel o zi deosebită, care, deşi nu este înscrisă cu roşu în calendar, cu siguranţă aduce în sufletul fiecăruia dintre noi atmosfera de sărbătoare şi bucuria recunoştinţei, exprimate frumos nu numai de actualii noştri discipoli, ci de întreaga societate.
Este Ziua profesională a pedagogului, un prilej excelent de a ne revizui gândurile, trăirile şi faptele, de a ne răspunde sincer la întrebările, tot mai insistente în ultima vreme, despre locul şi rolul cadrelor didactice în contextul de modernizare a ţării, de schimbare treptată, dar sigură, a societăţii, de redimensionare a idealurilor şi valorilor de care şcoala noastră s-a condus decenii la rând.
Parcurgem o perioadă complicată şi captivantă, în acelaşi timp. Complicată – prin noile obiective pe care urmează să le acceptăm ca repere ferme în activitatea noastră, captivantă – prin noutatea sa şi prin energia nestăvilită a optimismului alimentat de încrederea noastră că mâine va fi neapărat mai bine ca azi, că pedagogul, în Moldova, îşi va recâştiga autoritatea şi importanţa de altă dată, că şcoala, mai devreme sau mai târziu, va reuşi să se debaraseze de complexul umilitor al Cenuşăresei, ajungând să fie tratată – de stat, de societate, de fiecare cetăţean al ţării – după merit. Cu respect şi bunăvoinţă, cu atenţie şi grijă maximă, – toate materializate în eforturi conjugate de susţinere a procesului de reformare a şcolii naţionale în consens cu exigenţele timpului pe care ni le-am asumat cu toată responsabilitatea, dar şi cu bunele tradiţii ale învăţământului autohton, bazat pe valori etico-morale cristalizate în inima poporului nostru de-a lungul secolelor.
Multe şi diverse sunt problemele şcolii astăzi. Ale şcolii şi, bineînţeles, ale celor care sunt sufletul acestei instituţii fundamentale a statului – pedagogii. Cu regret, soluţiile acestor probleme, de cele mai multe ori, se găsesc dincolo de pereţii şcolii, iar unicul lucru pe care îl pot face cadrele didactice în această situaţie este să sensibilizeze autorităţile şi opinia publică asupra acestora, să revendice atenţia lucrativă faţă de problemele şcolii din partea celor ce deţin instrumentele de schimbare în bine a situaţiei. Să sensibilizeze, să revendice cu fermitate şi să-şi îndeplinească în continuare funcţia socială de liant al societăţii, de păstrător al valorilor naţionale, de edificator al zilei de mâine a ţării. Nu este o funcţie uşor de realizat, însă dorinţa noastră, a celor implicaţi în procesul educaţional de toate nivelurile, de a-i face faţă cât mai onorabil este atât de mare, încât, cu siguranţă, va mişca, la un moment dat, carul cu probleme din punctul mort.
În zi de sărbătoare, vă urez din tot sufletul, stimaţi pedagogi, optimism, energie sufletească şi încredere neclintită în forţele proprii de a menţine învăţământul autohton pe linia de plutire, multiplicându-i succesele şi realizările spre binele întregului popor.

                                                                                                                                         Larisa BRADUCEAN,                                                                                                                                                 Șef DÎG Dubasari

Vizualizări: 296 | Adăugat de: Directia_Invatamint | Rating: 0.0/0
Total comentarii : 0
Prenume *:
Email *:
Cod *: