17:13 Incluziunea - responsabilitate a întregului colectiv | |
„Tratează-i pe oameni ca şi cum ar fi ceea ce ar fi trebuit să fie şi ajută-i să devină ceea ce sunt capabili să fie” J.von Goethe. Serviciul de Asistenţă Psihopedagogică conform planului de activitate a realizat reevaluarea copiilor cu cerinţe educaţionale speciale care necesită abordare individualizată în procesul de predare- învăţare în liceul teoretic “Ştefan cel Mare” Molovata şi în liceul teoretic “ Ion Creangă” Coşniţa. Conform demersului parvenit din aceste instituţii au fost reevaluaţi 8 elevi. Specialiştii SAP au monitorizat progresele cognitive ale elevilor cu cerinţe educaţionale speciale care studiază în baza programelor educaţionale individualizate, venind şi cu careva propuneri concrete de perfecţionare a acestora. În cadrul vizitei specialiştii au acordat asistenţă metodologică cadrelor didactice, cadrelor didactice de sprijin, psihologilor din instituţii pentru a exclude imperfecţiunile care rămân a fi identificate, au discutat cu părinţii copiilor reevaluaţi despre punctele slabe în domeniul cognitiv şi socio-emoţional, oferind sfaturi, recomandări pentru dezvoltarea lor continuă. Irina POTOROCA, pedagog învăţământ preuniversitar, Serviciu de asistenţă psihopedagogică Direcţia Învăţământ General Dubăsari | |
|
Total comentarii : 0 | |