Bine aţi venit, Vizitator
Acasă » 2015 » Aprilie » 18 » Festivalul – concurs al cîntecului popular pascal “Pentru Tine, Doamne” în r. Dubăsari
10:31
Festivalul – concurs al cîntecului popular pascal “Pentru Tine, Doamne” în r. Dubăsari

Dacă avem ceva ca zestre naţională, inconfundabilă, folclorul poporului nostru reprezintă acest tezaur şi comoară unică.

Scena Casei de cultură raională, la data de 16 aprilie a găzduit Festivalul – concurs al cîntecului popular pascal “Pentru Tine, Doamne”, organizat de cître DÎTS, Consiliul raional, direcţia cultură şi turism, casa de cultură raională şi Liceul Teoretic “Ion Creangă” Coşniţa. La această activitate au fost prezenţi dna JIMBEI Maria, vicepreşedintele raionului Dubăsari, Protopopul de Criuleni şi Dubăsari PELIN Tudor, profesori  şi  preoţi din raion.

Toţi cei prezenţi la acest Festival - concurs au beneficiat de un spectacol inedit din partea colectivelor participante din instituţiile de învăţămînt preuniversitar, care au  prezentat frumuseţea şi diversitatea folclorului, specificul sărbătorii Pascale şi originalitatea costumului popular.

Festivalul – concurs al cîntecului popular pascal  este un eveniment cu veche tradiţie în rîndul festivalurilor şi concursurilor de marcă, destinate promovării tezaurului spiritual al ţării noastre.

            Juriul a apreciat evoluarea colectivelor de elevi, iar totalurile au demonstrat următoarele:

Premiul I – Liceul Teoretic “M. Eminescu” Dubăsari

Premiul II – Liceul Teoretic “Ion Creangă” Coşniţa şi Liceul Teoretic “V. Ioviţă” Cocieri

Premiul III – gimn. Ustia şi Liceul Teoretic “Ştefan cel Mare” Molovata

Toate colectivele au primit diplome de merit şi de participare, precum şi premii băneşti.

Doamna JIMBEI Maria a mulţumit tuturor pentru participare  şi organizarea acestui minunat festival, dorindu-le sărbători fericite, linişte şi pace în case în suflete.

 

Isaicul Svetlana,

specialist – coordonator, metodist

Vizualizări: 383 | Adăugat de: Ezop | Rating: 0.0/0
Total comentarii : 0
Prenume *:
Email *:
Cod *: