Bine aţi venit, Vizitator
Acasă » 2015 » Decembrie » 9 » Dezvoltarea motricităţii fine la copiii cu cerinţe educaţionale speciale în cadrul terapiilor specifice
10:37
Dezvoltarea motricităţii fine la copiii cu cerinţe educaţionale speciale în cadrul terapiilor specifice

„O inimă înţelegătoare reprezintă totul la un profesor, şi nu o putem aprecia îndeajuns. Ne amintim cu stimă de profesorii excelenţi, dar cu recunoştinţă de cei care ne-au influenţat sufleteşte. Planul de învăţământ este o materie primă extrem de necesară, dar căldura reprezintă elementul vital pentru planta aflată în creştere şi pentru sufletul copilului”. (Carl Gustav Jung)

Marţi, 08 decembrie 2015, conform planului de activitate al Serviciului de Asistenţă Psihopedagogică a fost organizat  în incinta gimnaziului  „Anatol Codru„ com. Molovata Nouă seminarul teoretico-practic cu cadrele didactice de sprijin din instituţiile preuniversitare la tema:  „Dezvoltarea motricităţii fine la copiii cu cerinţe educaţionale speciale în cadrul terapiilor specifice”.

Obiectivul seminarului a fost realizarea feedback-lui profesional prin schimbul de experienţă a cadrelor didactice de sprijin în acordarea serviciilor de suport pentru copii cu cerinţe educaţionale speciale în centrele de resurse pentru educaţia incluzivă.

Agenda seminarului a fost vastă incluzînd următoarele aspecte:

  • Terapie ocupaţională: „Bate iarna în fereastra”, moderator Isaicul Rusanda
  • Tehnici practice pentru dezvoltarea motricităţii fine la copii cu cerinţe educaţionale speciale în cadrul terapiilor specifice: ergoterapie şi artterapie, moderator Pisari Natalia - psihopedagog  SAP.
  • Tulburări lexico-grafice, dislexie-disgrafie. Moderator Ursu Eudochia, logoped SAP.
  • Incluziunea în procesul didactic. Adaptări curriculare. Moderator Potoroca Irina, pedagog SAP
  • Activitate extracurriculară cu implicarea copiilor cu cerinţe educaţionale speciale „Fulg de nea, vino la fereastra mea!„

Obiectivul specific a seminarului a fost prezentarea de către cadrele didactice de sprijin  a unei activităţi practice organizate cu copiii cu cerinţe educative speciale în cadrul centrului de resurse şi anume în dezvoltarea motricității fine a mîinii, a vocabularului activ, a stimulării atenției şi memoriei prin ergoterapie. În cadrul activităţii aceşti copii au fost foarte activi şi creativi, au confecţionat fiecare cîte o aplicaţie  din hîrtie  şi anume un fulguşor, care a fost prezentată cu atîta bucurie şi mîndrie.

 De asemenea cadrele didactice de sprijin au fost instruite în domeniul terapiilor specifice, şi anume în ergoterapie şi artterapie.

S-a realizat un profund schimb de experienţă între cadrele didactice de sprijin şi am reuşit cu toţi să ne aprofundăm în atmosfera de copilărie, copiii ne-au ajutat să învăţăm multe lucruri interesante de la ei, ne-au indus într-o atmosferă plăcută de concert, unde au prezentat cele mai frumoase dansuri, cîntece, recital de poezie. Cadrele didactice de sprijin au colectat un model foarte bun de lucru cu copiii cu cerinţe educaţionale speciale pe care cu siguranţă îl vor implementa în instituţiile din care vin fiecare. Ne bucurăm că fiecare instituţie de învăţămînt ţine a dărui tuturor copiilor o copilărie frumoasă. Aducem mulţumiri administraţiei şi organizatorilor gimnaziului „Anatol Codru„ pentru organizarea activităţii la un nivel înalt. Serviciul de Asistenţă Psihopedagogică va continuă să promoveze în continuare implementarea educaţiei incluzive în instituţiile preuniversitare din r-nul Dubăsari. 

Pisari Natalia, psihopedagog SAP

Vizualizări: 433 | Adăugat de: Ezop | Rating: 0.0/0
Total comentarii : 0
Prenume *:
Email *:
Cod *: