La data de 30 aprilie 2017 în incinta Casei de Cultură Oxentea grădiniţa – creşă „Izvoraş” a sărbătorit aniversarea a 35 ani de activitate şi a desfăşurat un concert caritabil întru susţinerea copiilor instituţiei date.
La sărbătoare am avut oaspeţi de onoare, dna Maria Jimbei- vicepreşedintele raionului Dubăsari, Larisa Braducean- şef DÎG Dubasari, Valeriu Rusu, primarul localităţii şi cadre didactice, ce în prezent sunt la odihna binemeritată, dar au activat în această instituţie.
În buchetul anilor este munca enormă a unui colectiv unit ce a fost îndrumat de dna Maria Guriţenco activând ca director până în 2015, căreia îi mulţumim pentru ceea ce avem în prezent. La eveniment au participat copiii şi educatoriii grădiniţei, ansamblul „Oxentencele”, d-nul Anatol Iliev cu nepoţica sa Evelina, susţinuţi de ansamblul de dansatori „Romaniţe muzicale” de la gimnaziul Oxentea, Daniela Bejan, Ilie Buzilă, Tatiana Sandu şi alţii.
Noi, colectivul instituţiei de educaţie timpurie „Izvoraş”, ţinem să mulţumim şi suntem recunoscători fiecărui sătean în parte pentru orice contribuţie donată la îmbunătăţirea calităţii procesului educaţional al grădiniţei noastre. Ne-am convins încă o dată că dragostea faţă de copii ne uneşte şi această unire face minuni.
Liliana RUSU,
director Grădiniţa-creşă „Izoraş” Oxentea
Direcţia Învăţământ General Dubăsari
|