Bine aţi venit, Vizitator
Acasă » 2020 » August » 21 » Atelier de lucru cu directorii adjuncți responsabili pentru educație
15:50
Atelier de lucru cu directorii adjuncți responsabili pentru educație

În baza recomandărilor Ministerului Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova, în baza ordinului DÎG Dubăsari, privind organizarea Conferinței pedagogice raionale, în scopul creării unei platforme pentru dezbateri privind problemele actuale și de perspectivă ale educației și învățământului general din raion, la data de 19 august 2020, s-a desfășurat atelierul cu directorii adjuncți responsabili pentru educație din instituțiile de învățământ general din raion. Tema atelierului „Monitorizarea participării elevilor la activitățile extrașcolare în perioada de criză epidemiologică” a avut drept obiectiv formarea cadrelor manageriale în vederea monitorizării calitative a activităţilor extrașcolare, la nivel de instituţie, în această perioadă deficilă. În discuţiile purtate au fost elucidate aspecte precum: organizarea și desfășurarea activităților extrașcolare în perioada de pandemie, responsabilitățile și obligațiunile diriginților, în deosebi în această perioadă, activitatea de consiliere școlară, activitatea Consiliului Elevilor din instituția de învățământ, crearea Consiliului raional al elevilor din raionul Dubăsari, planificarea activităților pentru anul de studii 2020-2021 în baza Standardelor de competență profesională a cadrelor de conducere și metodologia de evaluare a cadrelor de conducere. Tema atelierului rămâne a fi una de importanţă majoră, deoarece calitatea procesului educaţional depinde, în mare măsură, de organizarea şi administrarea activităţilor organizate și desfășurate de către cadrele didactice fie prin metoda tradițională, fie prin învățarea la distanță. Rolul primordial, în acest caz, se atribuie DÎG Dubăsari şi echipelor manageriale instituţionale, care trebuie să se axeze pe elementele de actualitate, blocajele şi problemele în realizarea activităților extrașcolare, domeniul de competenţă psihopedagogică şi psihosocială a profesorilor diriginți.

Svetlana ISAICUL,
Şef Centru Metodic,
Direcţia Învăţământ General

Vizualizări: 167 | Adăugat de: Directia_Invatamint | Rating: 0.0/0
Total comentarii : 0
Prenume *:
Email *:
Cod *: