Adrian Păunescu

    Iubire un spaţiu al împlinirilor.

  Iubirea ... ce înseamnă iubirea ? Fericire, durere, spreranţă ? Ce ? Un capriciu al fiinţei umane, sau poate o înălţare a sufletului spre cerul divin al necunoscutului ? Iubirea ... Este, pur şi simplu posibilitatea de a te cufunda în infinit alături de persoana iubită, găsindu-ţi un propriu spaţiu al împlinirilor.

    De-a lungul secolelor, acest sentiment profund a fost şi este tema multor opere a celor mai iscusiţi autori, atît naţionali cît şi universali.

    Unul dintre cei mai importanţi poeţi „Luceafărul poeziei romîneşti”, Mihai Eminescu, este autorul multor poezii în care se dezbate tema iubirii.

    Tudor Arghezi, spune despre Mihai Eminescu „la Eminescu este o dragoste ma cu seamă spirituală şi senzaţională, o dragoste pribeagă, de pasiune, o dragoste de păsări albe, care străbat eternitatea şi se întîlnesc din zbor în dreptul unei stele”

    Tipologia erotică are la Eminescu mai multe înfăţişări. Prima dintre ele este mişcarea sentimentelor spre ideal şi dorinţa, aspiraţia, dorul de fericire (în seria de idile „Dorinţa”, „Lacul”, „Floare Albastră”, „Lasă-ţi lumea”, „Sara pe deal”). Viziunea lui Eminescu asupra dragostei este puternic influenţată de imaginea mitică a perechii biblice în paradis. Locul de întîlnire a îndrăgostiţilor este un cadru de natură, de o deosebită frumuseţe, iar în acest spaţiu protector ei se aşteaptă, aleargă unul spre celălalt, se îmbrăţişează, îşi spun cuvinte de dragoste şi rămîn ore întregi fermecaţi şi uimiţi de spectacolul propriei deveniri ca şi de spectacolul naturii care ne înconjoară, de căderea florilor de tei, de murmurul izvoarelor, de blînda bătaie de vînt. Iubirea lor este neprefăcută, elementară şi inocentă. Îndrăgostiţii eminescieni sunt doi copii într-o lume care parcă începe cu ei.

    În poezia „Sara pe deal” tema o constitue aspiraţia poetului pentru o dragoste ideală. Ideea poetică ilustrează intensitatea iubirii, dorinţa celor iubiţi de a fi fericiţi, prin trăirea deplină a sentimentelor, fapt ce înalţă dragostea la valori universale.

    A doua înfăţişare a tipologiei erotice eminesciene ca formă romanţei, care e creată din dezamăgire, ca tînguire a neîmplinirii (în seria „Pe lîngă plopii fără soţ”, „Te duci” şi „Soarele”). Aici natura este mai săracă, iar compartimentele ei devin simboluri ale stării sufleteşti. „Cîţiva plopi stingheri” pot sugera dezvoltarea, „certurile şi ploaia”, „rătăcirea” iar „frunzele din drum” imposibilitatea întoarcerii.

    Femeia care nu a împărtăşit amorul poetului, a ratat şansa de a intra prin infinitatea iubirii în operă şi s-a pierdut în uitare, în loc să fi rămas în conştiinţa umanităţii ca „Beatrice” a lui Dante, sau ca „Laura” lui Fetrarca.

    În concepţia lui Lucian Blaga, iubirea este calea de pătrundere în misterele lumii, de cunoaştere a tainelor universului.

    Wiliam Shakespeare spunea despre iubire „Să înveţi a citi ce-ţi scrie iubirea care tace, şi să auzi cu ochii, astea nu le poate face decît gingaşul simţ al iubirii.”

Gabriel Jose Garcia Morganez afirma „cît oamenii greşesc că încetează să iubească cînd îmbărînesc, fără să ştie că îmbătrînesc numai atunci cînd încetează să iubească”, acordînd astfel iubirii un rol primordial.

    Julio Iglesias compară iubirea cu vinul îmbătătos al existenţei umane iar Michelangelo Buonarroti cu aripa dăruită de Dumnezeu sufletului, pentru ca săurce pînă la el.

    Din punctul meu de vedere, iubirea este o tainică carte a destinului neprevăzut, al cărui mesaj este ascuns în amintirile nedefinite ale acesteia. Cel care descifrează acest sacru mesaj primeşte în dar cea mai nepreţuită comoară pe care o poate avea sufletul uman, iar cel care nu este uitat în nemilosul labirint al singurătăţii.

Nirşa Mihai, Liceul Teoretic Doroţcaia.