Bine aţi venit, Vizitator

   
    Cocieri este o localitate-centru de comună în Raionul Dubăsari. Localitatea este situată pe malul stâng al Nistrului. Populaţia totală este de 4500 de locuitori. Din cauza condiţiilor economice, aproximativ 800 de săteni au emigrat în alte ţări. 
     În comuna Cocieri există un liceu de limbă română cu aproximativ 560 elevi şi o grădiniţă cu 150 copii. Fiindcă localitatea Cocieri se află în zona controlată de Republica Moldova, în şcoală se foloseşte alfabetul latinÎn comuna Cocieri există un Consiuliul Local de Tineret,care are aproximativ 30 de membri voluntari. Consiliul Local al Tinerilor din satul Cocieri este un serviciu de/şi pentru tineret, creat pe lângă administraţia publică locală, şi este înfiinţat prin decizia Consiliului Raional al autorităţilor publice raionale de nivelul I şi II în temeiul Legii privind administraţia publică raională, menit să asigure participarea activă a tinerilor la viaţa locală şi regională, în special, în procesul de luare a deciziilor ce îi privesc. În prezent la CLT-COCIERI în calitate de coordonator este Tanasiev Mihail.
 
 
   În anul 1963 se ridică o şcoală în sat (fiind reorganizată mai tîrziu în Liceu Teoretic "Vlad Ioviţă"). Blocul de studii fiind constituit dintr-un singur etaj cu 20 săli de studiu pentru 600 locuri, pe o suprafaţă de 2232 metri pătraţi. În prezent dna directoare, Ursu Aurelia, conduce un colectiv format din profesori buni şi foarte buni în număr de 27 cadre didactice, instruind 312 elevi.
 
 
 
 
Director: Roșca Tatiana 
Tel:         (0 248) 52-2-49
Adresa:  s. Cocieri
E-mail:   ltvladiovita@mail.ru