Grigore Vieru

    Cîndva în cele mai îndepărtate veacuri ale istoriei umanităţii, undeva în trecut, printre filele minunatei cărţi a destinului, ce se numeşte viaţă, omul a primit de la forţele divine nenumărate daruri preţioase, menite să-i înfrumuseţeze traiul pe pămînt.Unul dintre aceste daruri nepreţuite îl reprezintă femeia care prin splendoarea şi divinitatea sa, ne face existenţa noastră, a bărbaţilor, mult mai frumoasă, aducîndu-ne în sufletele rătăcite o rază de lumină, ce se numeşte speranţa.

    De-a lungul secolelor chipul femeiei, atît trupesc cît şi cel sufletesc, a fost divinizat de numeroşi oameni de artă, scriitori, romancieri, poeţi, muzicieni, cîntăreţi, filozofi, pictori şi sculptori, care prin intermediul operelor sale înălţau personalitatea ei la un piedestal de neînchipuit. Pictorul Leonardo da Vinci (1452-1519) a reprezentat chipul femeiesc în numeroase lucrări ale sale cum ar fi ,,Mona lisa”, ,,Madonna Benois”, ,,Madonna din grota cu stînci” ş.a., care şi astăzi ne bucură inimile cu strălucrea şi originalitatea sa, fiind o adevărată comoară a patrimoniului cultural universal. În lucrările unui alt mare pictor al Renaşterii italiene, Raphael Sanzio, de asemenea este venerată personalitatea femeiei (Fecioara, Crearea Evei, Portretul de femeie tînără din profil ...).

    În domeniul muzicii cîntăreţii tuturor timpurilor prin cîntecele sale melodioase, îşi manifestau sentimentele de admiraţie, de iubire faţă de jumătatea femeiască a lumii. Printre care cei mai celebri Julio Iglesias, Vladimir Kuzmin, Enrique Iglesias în prezent, fac ca orice femeie să se simtă frumoasă, iubită, dorită.

    În literatura universală şi cea română o mulţime de scriitori, poeţi precum Mihai Eminescu (Luceafărul), Honore de Balzac, Gabriel Jose Garcia Maequez, A Puskin, William Shakespeare, în operele sale îşi închină sufletele pline de amor în faţa chipului dumnezeiesc al femeiei.

    Chiar şi în legendele vechi, ce stau demult uitatea pe cărările nemărginite ale timpului, în aşteptarea vreunui trecător, femeia îşi găseşte un locuşor aparte. Se spunea că cîndva, înaintea apariţiei omului, pe pămînt existau fiinţe asemănătoare cu el, dar ce aveau totul de două ori mai mult (doua capuri, patru ochi, patru miini şi patru picioare ş.a.), care se numeau androgeni. Prin încercarea lor nesăbuită de a cuceri lumea şi muntele ”Olymp” ei au înfuriat zeii, fiind aspru pedepsiţi şi despărţiţi în două jumătăţi. De atunci, aceste jumătăţi umblă mereu în cautarea unei alteea, sperînd că într-o bună zi se vor găsi. Deci, prin urmare, femeia este jumătatea nostră dorită, pe care o căutăm zi de zi pe străzile pustii şi reci, în visele nemărginite ale conştiinţei, iar în cazul ce o găsim, n-ar trebui s-o lăsăm, nicidecum, să plece. Alături de ea şi ciripitul păsărilor, şi murmurul izvoarelor, adierea vîntului şi lumina soarelui par mai fermecătoare. Ea este ca un izvor nesecat de fericire, care prin simpla sa măreţie ne adapă sufletele însetate de întuneric. Ea este o aripă de vînt ce-şi ia zborul asupra marelor întinderi de stepă, asupra munţilor înalţi, asupra codrilor bătrîni şi înţelepţi, care au vegheat de nenumărate ori adevărata dragoste...

    Aşadar femeia reprezintă în sine o sacră comoară, găsită printre corăbiile scufundate ce zac de secole, la fundul mării întunecate ale vieţii. Ea este simbolul cel mai valoros din viaţă, mai scump ca tot aurul din lume, mai scump ca orice posibilitate efemeră din viaţa pămîntească.în simpla sa întruchipare, cu zîmbetul său ceresc, femeia se aseamănă cu un sol al îngerilor din rai, ce ne purifică spiritul de toate păcatele seducătoare, care au dorinţa să ne ducă în infern. Noi însă sîntem simplii şi vrednicii robi care se închină smerit la picioarele ei în căutarea mîntuirii...   

                                                                                                      Cu respect şi pietate

faţă de toate doamnele şi domnişoarele r-lui Dubasări,

elevul cl. a 12-a „U” a L.T.Doroţcaia,

Nirşa Mihai.